DIN ACTIVITATEA RELIGIOASĂ, CULTURAL-ȘTIINŢIFICĂ, ISTORICO-SOCIALĂ A CĂLUGĂRILOR BAZILITANI ROMÂNI (SECOLUL XVIII – 1948)

DIN ACTIVITATEA RELIGIOASĂ, CULTURAL-ȘTIINŢIFICĂ, ISTORICO-SOCIALĂ A CĂLUGĂRILOR BAZILITANI ROMÂNI (SECOLUL XVIII – 1948)
Pret: 
80,00 lei (-15,00%)
68,00 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Istorie, istoria artei & fotografie
Editura: 
MEGA
An aparitie: 
2022
Nr. pagini: 
422
Format: 
B5
ISBN: 
978-606-020-527-2

   Istoria bisericească şi, mai ales, istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco‑Catolice, a constituit un domeniu marginalizat în perioada comunistă (excepţie fac unele centre ale exilului românesc ca München, Paris, Madrid etc.). De aceea, după 1989 s-au impus ca absolut necesare demersuri de recuperare a acestui teritoriu al cunoaşterii. Biserica românească din Transilvania, începând cu secolul al XVI‑lea şi, apoi, Biserica Română Unită, începând cu secolele XVII–XVIII, a beneficiat de un constant şi generos interes din partea unui număr consistent de istorici din cadrul centrelor universitare Cluj-Napoca, Alba Iulia, Târgu Mureş, Bucureşti (Facultăţile de Istorie). Astfel, prin studiile şi publicaţiile apărute în ţară şi străinătate s-a creionat, în bună parte, profilul de instituţie divino‑umană a bisericii. Studiile dedicate ierarhilor care păstoreau biserica sau instituţiilor care o compuneau, analiza vieţii religioase ce o anima, surprinderea raporturilor, pe toate planurile, cu societatea timpului reprezintă o parte din piesele care îi recompun imaginea în încercarea firească de a i‑o restitui pe deplin.

   Aflată în comuniune ierarhică şi de credinţă cu Scaunul Romei, egală participantă la tezaurul ritual constantinopolitan cu Biserica Ortodoxă transilvăneană, vieţuitoare într‑o determinată structură statală şi de guvernare, Biserica Română Unită nu poate să nu ţină seama de toate aceste organisme colective în conturarea profilului ei. Astfel, se impune descrierea organizării Bisericii, a structurii instituţionale a acesteia: părţile componente şi raţiunea lor de a fi, relaţiile ce se stabilesc între ele, atât din perspectivă ierarhică, cât şi comunitară. Existând în lume, toate aceste instituţii au cunoscut mai multe transformări datorate schimbărilor sociale, intelectuale, politice şi culturale. În multe situaţii dinamica vieţii de credinţă a dus la apariţia unor instituţii noi, oarecum străine de spiritul locului, ce urmau a rezolva probleme foarte concrete şi a răspunde unor provocări privitoare la propovăduirea Evangheliei. (din Introducere)

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

CUNOAȘTERE ȘI OCCIDENTALIZARE. O ISTORIE A ȘTIINȚEI ROMÂNEȘTI DE LA JUMĂTATEA SECOLULUI XIX-LEA PÂNĂ LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

 *una dintre lucrările câștigătoare ale concursului PUBLICARE TEZE DE DOCTORAT, lansat de Editura MEGA.

+ info
CULTURĂ ŞI PROPAGANDA. INSTITUTUL ROMÂN DIN BERLIN (1940–1945)

    „Conceput ca un așezământ românesc de cultură în Germania nazistă, el a avut soarta multor alte instituții naționale cu profil educativ sau de propagandă din străinătate. Și-a început activitatea într-o atmosferă de optimism, pentru ca mai apoi să decadă. Cauzele sunt multiple, în aparență remarcându-se îndeosebi animozitățile personale, făcând ca guvernanții de la București să subfinanțeze Institutul.

+ info
CRONICA DE ARTĂ. DESPRE PICTORI ŞI TABLOURI ÎN PAGINILE GAZETELOR ROMÂNEŞTI DIN VEACUL AL XIX-LEA (1860–1900) VOL. I

    „Modernizarea societății românești în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea a încurajat apariția unei piețe de artă la gurile Dunării, după un model de tip occidental pe care elita epocii l‑a copiat și l‑a transplantat, cu reușitele, eșecurile, particularitățile inerente. [...]

+ info