DIN ACTIVITATEA RELIGIOASĂ, CULTURAL-ȘTIINŢIFICĂ, ISTORICO-SOCIALĂ A CĂLUGĂRILOR BAZILITANI ROMÂNI (SECOLUL XVIII – 1948)

DIN ACTIVITATEA RELIGIOASĂ, CULTURAL-ȘTIINŢIFICĂ, ISTORICO-SOCIALĂ A CĂLUGĂRILOR BAZILITANI ROMÂNI (SECOLUL XVIII – 1948)
Pret: 
80,00 lei (-15,00%)
68,00 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Istorie, istoria artei & fotografie
Editura: 
MEGA
An aparitie: 
2022
Nr. pagini: 
422
Format: 
B5
ISBN: 
978-606-020-527-2

   Istoria bisericească şi, mai ales, istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco‑Catolice, a constituit un domeniu marginalizat în perioada comunistă (excepţie fac unele centre ale exilului românesc ca München, Paris, Madrid etc.). De aceea, după 1989 s-au impus ca absolut necesare demersuri de recuperare a acestui teritoriu al cunoaşterii. Biserica românească din Transilvania, începând cu secolul al XVI‑lea şi, apoi, Biserica Română Unită, începând cu secolele XVII–XVIII, a beneficiat de un constant şi generos interes din partea unui număr consistent de istorici din cadrul centrelor universitare Cluj-Napoca, Alba Iulia, Târgu Mureş, Bucureşti (Facultăţile de Istorie). Astfel, prin studiile şi publicaţiile apărute în ţară şi străinătate s-a creionat, în bună parte, profilul de instituţie divino‑umană a bisericii. Studiile dedicate ierarhilor care păstoreau biserica sau instituţiilor care o compuneau, analiza vieţii religioase ce o anima, surprinderea raporturilor, pe toate planurile, cu societatea timpului reprezintă o parte din piesele care îi recompun imaginea în încercarea firească de a i‑o restitui pe deplin.

   Aflată în comuniune ierarhică şi de credinţă cu Scaunul Romei, egală participantă la tezaurul ritual constantinopolitan cu Biserica Ortodoxă transilvăneană, vieţuitoare într‑o determinată structură statală şi de guvernare, Biserica Română Unită nu poate să nu ţină seama de toate aceste organisme colective în conturarea profilului ei. Astfel, se impune descrierea organizării Bisericii, a structurii instituţionale a acesteia: părţile componente şi raţiunea lor de a fi, relaţiile ce se stabilesc între ele, atât din perspectivă ierarhică, cât şi comunitară. Existând în lume, toate aceste instituţii au cunoscut mai multe transformări datorate schimbărilor sociale, intelectuale, politice şi culturale. În multe situaţii dinamica vieţii de credinţă a dus la apariţia unor instituţii noi, oarecum străine de spiritul locului, ce urmau a rezolva probleme foarte concrete şi a răspunde unor provocări privitoare la propovăduirea Evangheliei. (din Introducere)

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

NICOLAE CEAUŞESCU ŞI „CREATORII DIN DOMENIUL CINEMATOGRAFIEI” MOMENTUL 5 MARTIE 1971

   Utilizarea cinematografiei, a filmului istoric în primul rând, ca instrument de propagandă a devenit aproape un loc comun în cea de-a doua jumătate a secolului al XX‑lea. Regimurile totalitare au fost şi sunt în prim planul distorsionării trecutului în favoarea prezentului, însă nu sunt singurele întrucât şi regimurile democratice, aici fenomenul nu este neapărat controlat politic, consemnează asemenea derapaje bolnăvicioase.

+ info
SERVITORII STATULUI. FUNCŢIONARI, FUNCŢII ŞI FUNCŢIONARISM ÎN ROMÂNIA MODERNĂ (1830–1948)

   Istoria administraţiei şi a funcţionarilor publici în România secolelor al XIX‑lea şi al XX‑lea suscită în ultimii ani un interes crescând, nu doar din partea specialiştilor în drept şi a istoricilor, ci şi a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor politice, sociologiei, antropologiei şi chiar a publicului larg. Aprofundarea unor teme ca istoria statului român, a administraţiei (inclusiv locale), a elitelor politice şi administrative, a diverselor grupuri socio‑profesionale, a relaţiilor cetăţeni‑administraţie şi guvernaţi‑guvernanţi etc.

+ info
GHETOUL DIN ORADEA (1944). O SCURTĂ ISTORIE

Progresul general al umanității în secolul al XX‑lea a avut, ca întotdeauna, reversul său întunecat, datorat episoadelor sale tragice, între care Shoah‑ul (Holocaustul), cu scopul său final, distrugerea evreimii europene.

+ info
CASTRELE DACIEI DUPĂ PĂRĂSIREA LOR DE CĂTRE ARMATA ROMANĂ

„Arheologia și istoria militară a Daciei romane au fost privilegiate de cercetarea românească, fiindcă domeniul e vast și productiv. Un specific al provinciei a fost armata numeroasă (pe la anul 200, aproximativ 12–13% din armata Imperiului roman staționa în Dacia), prin urmare, militarii – singurul corp socio-profesional salariat, cu venituri fixe și regulate – dădeau tonul în cele mai variate aspecte ale vieții și civilizației romane.

+ info
  •  
  • 1 of 26