„Arheologia și istoria militară a Daciei romane au fost privilegiate de cercetarea românească, fiindcă domeniul e vast și productiv. Un specific al provinciei a fost armata numeroasă (pe la anul 200, aproximativ 12–13% din armata Imperiului roman staționa în Dacia), prin urmare, militarii – singurul corp socio-profesional salariat, cu venituri fixe și regulate – dădeau tonul în cele mai variate aspecte ale vieții și civilizației romane. Primii „romani” din Dacia sunt militarii, primele vetre de romanizare sunt castrele, primii constructori și producători sunt soldații romani, curând secondați de coloniști. Adusă astfel, civilizația romană a avut toate avantajele și toate neajunsurile grabei. Firește, un „aer cazon” plutește în Dacia, învăluind formele și rezultatele economiei, ale vieții sociale, ale expresiilor cultural-artistice și chiar lingvistice. Cercetarea arheologică îndelungată a castrelor, cu metodă și răbdare, alături de cea a orașelor (mai puțin intensă), descoperă neîncetat mărturiile acestei civilizații.” Prof. dr. Mihai Bărbulescu, membru corespondent al Academiei Române
CASTRELE DACIEI DUPĂ PĂRĂSIREA LOR DE CĂTRE ARMATA ROMANĂ
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Tendința glorificării domniei lui Traian asupra Imperiului Roman a fost adesea predominantă și a dat o nouă strălucire imaginii tradiționale a lui Optimus Princeps drept cel mai bun și mai grozav dintre împărații romani. O culme a acestei noi supra‑dimensionări și glorificări a fost atinsă în expoziția „Traiano. Construire l’Impero – Creare l’Europa” de la Roma (Museo dei Fori Imperiali 2017–2018). Traian este aici arătat ca un întemeietor al Imperiului și creator al Europei. Catalogul care însoțea această expoziție (Traiano. Construire l’Impero.
Noua carte scoasă de Călin Hentea la editura clujeană Mega, „România. Album de istorie postdecembristă, 1990–2020”, oferă o antrenantă incursiune imagistică și imagologică (sprijinită de textul contextualizant) în trecutul nostru foarte recent, pe care riscăm să-l uităm rapid. (...)
Între gesturile de omagiere a marelui voievod la împlinirea a patru secole de la plecarea în veşnicie, în 1904, s-a înscris elaborarea unei sinteze a domniei lui Ștefan cel Mare de către Nicolae Iorga.
Istoria bisericească şi, mai ales, istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco‑Catolice, a constituit un domeniu marginalizat în perioada comunistă (excepţie fac unele centre ale exilului românesc ca München, Paris, Madrid etc.). De aceea, după 1989 s-au impus ca absolut necesare demersuri de recuperare a acestui teritoriu al cunoaşterii.