Catalog general
În cea mai mare parte, lucrarea conţine experimentele, investigaţiile şi realizările originale ale autorilor, concretizate în lucrări ştiinţifice, articole, brevete, proiecte de cercetare sau tehnologii elaborate de-a lungul timpului şi nu de puţine ori, aplicate la producţia industrială de serie mare. […]
Scriitorul Alexandru Jurcan este un spirit polifonic. El scrie poezie, cronică de film şi teatru, eseu, dar mai ales proză scurtă. În toate genurile, el este lapidar, concentrat, adept vădit al preceptului lui Pitagora multum in parvo. (…) Aproximativ 250 de cuvinte îi ajung autorului, un fel de Cehov de Huedin, pentru a spune o poveste de viaţă tumultoasă, vioaie, antrenantă şi veridică, chiar şi atunci când aceasta ia aspecte suprarealiste sau absurde.
Dumitru Augustin Doman
Cartea, cu un pronunţat caracter autobiografic, încearcă să zugrăvească într-o primă antiteză România interbelică şi cea de după al doilea război mondial incluzând anii de translaţie către dictatura comunistă şi apoi infernul construit de aceasta. Este o încercare de cronică de familie. Membrii familiei trec prin diferitele etape ale istoriei, destinul lor fiind adânc marcat şi deviat de hazardul acesteia.
Când răsfoieşti în grabă cartea sau arunci o privire la cuprins, cea dintâi impresie este că ai în faţă o diversitate susceptibilă de incoerenţă şi disonanţă. Eseurile sunt legate însă într-o unitate de două idei: 1) există o asemănare rafinată şi profundă între om şi celelalte vieţuitoare de pe pământ, între natură şi cultură, 2) există o latură de iraţional în ambele sfere de existenţă, în prima sub forma hazardului, în a doua sub aceea a unor trăsături şi tentaţii ce generează un rău sistematic, ca să nu spun natural, în cultură şi civilizaţie.
„Având la bază o diversitate de surse documentare şi o metodologie de cercetare interdisciplinară, atât din domeniul istoriei, cât şi al ştiinţelor politice şi sociologiei, lucrarea de faţă abordează un subiect despre care istoricii au scris mai puţin, dar care e prezent în istoria României postcomuniste, în discursurile politicienilor, în atenţia mass-mediei, dar şi a omului simplu, cetăţean cu drept de vot sau nu. Este vorba despre o analiză asupra alegerilor prezidenţiale care au avut loc în România după înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu.”
„Până în 1912, Rabindranath Tagore era deja recunoscut nu doar ca un eminent poet, ci şi ca dramaturg şi nuvelist. Pe lângă această bogată activitate literară, Tagore a scris de asemenea un impresionant număr de eseuri şi discursuri în bengali, pe o varietate de teme, de la cultură şi educaţie, la religie, filosofie, politică, naţionalism, limbaj, muzică şi prozodie, ca de altfel şi jurnale de călătorie şi culegeri utile studenţilor săi de la Shantiniketan.
Ideile lui Darwin au fost combătute, interpretate adesea eronat sau unilateral sau ignorate de numeroşi savanţi şi teologi sau puse în slujba unor teorii socio-politice retrograde.
Rating-ul interesului faţă de darwinism în comunitatea ştiinţifică, dar şi în opinia publică din Occident a variat în timp: a atins foarte repede apogeul, iar spre sfârşitul secolului al XIX-lea a suferit o eclipsă. Oscilaţiile au continuat în prima jumătate a secolului al XX-lea, ajungând în deceniile 5-7 într-un con de umbră.
Cartea de fată tratează conditii ale cunoasterii istorice occidentale din perioada Renasterii pană in secolul al XX-lea. Cunoasterea istorică este determinată de schimbările intervenite prin impunerea unor curente ideologice, teorii, realizări stiintifice etc., iar, din această perspectivă, transformarea ei este in acord cu transformarea ideii de cunoastere. Sintetic, volumul imprumută tonul si stilul cărtilor de epistemologie istorică, loc stiintific in care se include si pe care, din interior, il problematizează
„Gândul acestei cărţi este vechi de câteva decenii. Mai exact din anii când coordonam, împreună cu Mircea Zaciu şi Marian Papahagi, Dicţionarul scriitorilor români. Dădeam importanţă atâtor fapte de biografie, mediocre sau nu, citam, in bibliografie, atâtea titluri, obscure sau nu, uitând că, vorba lui P. Ţuţea, singura care ne face esenţiali este moartea.