„Până în 1912, Rabindranath Tagore era deja recunoscut nu doar ca un eminent poet, ci şi ca dramaturg şi nuvelist. Pe lângă această bogată activitate literară, Tagore a scris de asemenea un impresionant număr de eseuri şi discursuri în bengali, pe o varietate de teme, de la cultură şi educaţie, la religie, filosofie, politică, naţionalism, limbaj, muzică şi prozodie, ca de altfel şi jurnale de călătorie şi culegeri utile studenţilor săi de la Shantiniketan. În acest punct al creaţiei şi vieţii sale, Tagore s-a gândit să înceapă să scrie în engleză şi să traducă în limba lui Shakespeare cele mai interesante dintre scrierile sale în bengali. Printre acestea şi cele opt eseuri despre „desăvârşirea vieţii”, prezentate în faţa studenţilor de la Universitatea Harvard, în cele şase luni pe care Tagore le-a petrecut acolo în 1912-1913, eseuri reunite mai apoi sub titlul Sādhanā şi publicate pentru prima dată în 1913.” (Mihaela Gligor)
