PAPA ŞI EPISCOPII. MONARHIA PONTIFICALĂ ÎN SECOLELE AL XII‑LEA ŞI AL XIII‑LEA

PAPA ŞI EPISCOPII. MONARHIA PONTIFICALĂ ÎN SECOLELE AL XII‑LEA ŞI AL XIII‑LEA
Pret: 
65,00 lei (-10,00%)
58,50 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Istorie, istoria artei & fotografie
Editura: 
MEGA
An aparitie: 
2023
Nr. pagini: 
262
Format: 
B5
ISBN: 
978-606-020-653-8

  Din vremurile în care Biserica şi-a modelat ierarhia guvernamentală pentru a se conforma structurii Imperiului Roman târziu, constituţia ei a fost monarhică. Timp de secole constituţia Bisericii nu a fost supusă unei analize serioase. Oricum, în timpul secolului al XI‑lea, rolul propriu‑zis pe care Biserica îl are în societate a devenit un subiect de dezbateri intense, generând o vastă literatură de tratate polemice înverşunate, iar drepturile şi datoriile Papei au început să fie examinate cu o atenţie nemaiîntâlnită.

  Deşi Biserica timpurie a împrumutat structura din statul secular, guvernarea eclesiastică este în mod particular importantă pentru orice studiu asupra gândirii constituţionale medievale, întrucât regatele seculare au început să adopte practicile guvernamentale ale Bisericii în Evul Mediu clasic. Ulterior, relaţia dintre Biserică şi stat a devenit chinuită şi complexă. Rolul Bisericii în societate s-a schimbat dramatic între secolele al VIII‑lea şi al XIII‑lea. În secolul al VIII‑lea Biserica era, în linii mari, subordonată prinţilor seculari. Organizarea ei se centra în jurul regelui şi al episcopilor. În secolul al XIII‑lea, Biserica a devenit independentă de puterea seculară, dar a ajuns subordonată episcopului Romei. Avea propriul său sistem juridic, o organizare juridică sofisticată şi o complicată reţea de relaţii printre membrii ierarhiei eclesiastice. Mulţi chiar au afirmat că Biserica avea dreptul să exercite o autoritate temporală. (din „Introducere”)

  KENNETH PENNINGTON este profesor emerit la Universitatea Catolică Americană şi unul dintre cei mai de seamă specialişti în istoria Dreptului Canonic Medieval. El s-a născut la 6 octombrie 1941, în oraşul Salem din statul New Jersey, SUA. A absolvit Colegiul de Litere şi Știinţe din cadrul Universităţii din Wisconsin, Milwaukee în anul 1965. A obţinut un masterat în Istorie Medievală în 1967, în cadrul aceleiaşi instituţii, şi a devenit doctor în Filosofie şi Istorie Medievală la Universitatea Cornell, Ithaca, New York, în 1972. Din anul 1980 Pennington s-a implicat, alături de marele canonist german Stephan Kuttner, la editarea şi publicarea volumelor de studii rezultate în urma marilor congrese internaţionale dedicate Dreptului Canonic Medieval, care se organizează o dată la 4 ani. Din anul 1972 şi până în 2001, Pennington a predat la Universitatea din Siracuza Istorie Medievală, Istoria Dreptului Canonic şi Istoria Renaşterii. În toamna anului 2001, s-a transferat la Universitatea Catolică din America unde a predat cursuri de Istorie a Dreptului Roman şi al Dreptului Canonic Medieval. Această perioadă este plină de activităţi de cercetare, dar şi de apariţii în medii academice, împărtăşind, în cadrul diverselor simpozioane şi conferinţe, propriile sale idei din studiile pe care le‑a realizat în tot acest timp. De‑a lungul carierei sale didactice şi ştiinţifice, a publicat 14 cărţi de specialitate şi peste 100 de articole care privesc Istoria Dreptului Canonic Medieval. Cele mai importante lucrări cunoscute sunt: Pope and Bishops. The Papal Monarchy in the Twelfth and Thirteenth Centuries (1984), The Prince and the Law (1200–1600). Sovereignity and Rights in the Western Legal Tradition (1993) şi Pope, Canonists and Texts 1150–1550 (1993). De asemenea a editat lucrări ale canoniştilor medievali, precum Johannes Teutonicus. Apparatus glossarum in Compilationem tertiam (1981). Împreună cu istoricul Wilffried Hartmann, Pennington a coordonat o serie importantă de şapte volume de studii dedicate Istoriei Dreptului, dintre care amintim: The History of Byzantine and Eastern Canon Law to 1500 (2012) şi The History of Courts and Procedure in Medieval Canon Law (2016). Este editor al seriei Studies in Medieval and Early Canon Law (1987–prezent) şi al revistei „Bulletin of Medieval Canon Law” (1988–prezent). Începând din ianuarie 2017, Pennington devine profesor emerit în cadrul Universităţii Catolice din Statele Unite ale Americii.

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

ICONOSTASUL ÎN TRANSILVANIA ISTORIE, ARTĂ ȘI TEOLOGIE (CCA. 1400 - 1650)

„Autorul, de formație cleric, tinde să subsumeze caracterul național al artei religioase românești din Transilvania și din Principate caracterului universal al artei bisericești răsăritene, ceea ce, până la un punct, este perfect sustenabil. Remarcăm concluziile pertinente ale autorului, rezultate de pe urma unor analize și studii teoretice din bibliografia universală și românească, dar și ca rezultat al propriilor cercetări de teren. Adesea, aspecte rămase în suspensie sau neobservate de predecesori ajung să fie relevate pentru prima oară în această lucrare.

+ info
OPINIE, PRUDENŢĂ ŞI CENZURĂ. FILMUL DE ACTUALITATE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ (1965–1989)

   În perioada 1965–1989 s-au produs în România circa 550 de filme, dintre care ceva mai mult de jumătate sunt cunoscute drept „filme de actualitate”. Potrivit definiţiei oficiale, redactată în 1968 în urma şedinţei Comisiei Ideologice din 23 mai, unde Nicolae Ceauşescu şi Paul Niculescu‑Mizil s-au întâlnit cu cineaştii, acest tip de film este „inspirat din diferite zone şi aspecte ale realităţii”.

+ info
TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ SUB REFLECTOR. DIVERTISMENT, PROPAGANDĂ ŞI IDEOLOGIE ÎN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA ÎN PERIOADA ANILOR ’70

   Încă de la începuturile sale, în anul 1956, Televiziunea Română a fost unul dintre instrumentele prin care vocea autorităţilor comuniste s-a făcut auzită – atât la propriu, cât şi la figurat –, având ca rol primordial propagarea ideologiei comuniste.

+ info
METAMORFOZE SOCIALE ÎN UMBRA MARXISM-LENINISMULUI. EDUCAŢIA ADULŢILOR ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ (1948–1958)

   Regimul comunist a oferit educaţiei adulţilor un loc privilegiat în rândul politicilor sale de reconstrucţie a societăţii conform noilor dogme ideologice. Materializarea practică a reprezentat nu doar adoptarea modelului sovietic, ci şi convingerea liderilor politici autohtoni că adeziunea maselor la noul regim nu putea fi realizată altfel decât prin investiţii materiale şi umane în acest segment al educaţiei.

+ info
  •  
  • 1 of 27