ARTA DIN ROMÂNIA DIN PREISTORIE ÎN CONTEMPORANEITATE VOL. I, II

ARTA DIN ROMÂNIA DIN PREISTORIE ÎN CONTEMPORANEITATE VOL. I, II
Pret: 
359,43 lei
TVA Inclus
În stoc (1 buc.)
Domeniul: 
Istorie, istoria artei & fotografie
Editura: 
MEGA
An aparitie: 
2018
Nr. pagini: 
2130
Format: 
A4
ISBN: 
978-973-27-3027-0

    Autorii celor două volume ale acestei sinteze academice prima, după o jumătate de veac se prezintă înaintea cititorilor cu rodul cercetărilor a două generații, cu speranța că paginile noastre vor așeza mai convingător acest domeniu de artă alături de cel literar, dramatic sau muzical, conturând un profil distinct al „românității estetice”. (Acad. RĂZVAN THEODORESCU)

    Sinteza prezentă, redactată de un mare număr de autori, cei mai importanți cercetători ai domeniului, ce fac parte din elita istoriei și criticii de artă din România, este o remarcabilă realizare, cuprinzând în cele două volume peste 1500 pagini de text și peste 2100 fotografii color, numeroase desene, planuri, gravuri și fotografii istorice. Bogatul material ilustrează un excepțional tezaur artistic al României, cu numeroase aspecte ale realizărilor și performanțelor artistice, documentate de cercetările din ultimele decenii, fenomenul artistic românesc remarcându-se printr-o superbă originalitate și o permanentă conexiune cu lumea europeană. (Acad. MARIUS PORUMB)

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

CUNOAȘTERE ȘI OCCIDENTALIZARE. O ISTORIE A ȘTIINȚEI ROMÂNEȘTI DE LA JUMĂTATEA SECOLULUI XIX-LEA PÂNĂ LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

 *una dintre lucrările câștigătoare ale concursului PUBLICARE TEZE DE DOCTORAT, lansat de Editura MEGA.

+ info
CULTURĂ ŞI PROPAGANDA. INSTITUTUL ROMÂN DIN BERLIN (1940–1945)

    „Conceput ca un așezământ românesc de cultură în Germania nazistă, el a avut soarta multor alte instituții naționale cu profil educativ sau de propagandă din străinătate. Și-a început activitatea într-o atmosferă de optimism, pentru ca mai apoi să decadă. Cauzele sunt multiple, în aparență remarcându-se îndeosebi animozitățile personale, făcând ca guvernanții de la București să subfinanțeze Institutul.

+ info
CRONICA DE ARTĂ. DESPRE PICTORI ŞI TABLOURI ÎN PAGINILE GAZETELOR ROMÂNEŞTI DIN VEACUL AL XIX-LEA (1860–1900) VOL. I

    „Modernizarea societății românești în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea a încurajat apariția unei piețe de artă la gurile Dunării, după un model de tip occidental pe care elita epocii l‑a copiat și l‑a transplantat, cu reușitele, eșecurile, particularitățile inerente. [...]

+ info