Discul lui Archaeus. Eseuri de praxiologie (II)

Discul lui Archaeus. Eseuri de praxiologie (II)
Pret: 
37,00 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Filosofie. Sociologie. Psihologie
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2013
Nr. pagini: 
330
Format: 
B5
ISBN: 
978-973-133-930-6

   Când răsfoieşti în grabă cartea sau arunci o privire la cuprins, cea dintâi impresie este că ai în faţă o diversitate susceptibilă de incoerenţă şi disonanţă. Eseurile sunt legate însă într-o unitate de două idei: 1) există o asemănare rafinată şi profundă între om şi celelalte vieţuitoare de pe pământ, între natură şi cultură, 2) există o latură de iraţional în ambele sfere de existenţă, în prima sub forma hazardului, în a doua sub aceea a unor trăsături şi tentaţii ce generează un rău sistematic, ca să nu spun natural, în cultură şi civilizaţie. Cea dintâi transpare mai vioi în eseurile despre discul arheic, jignire, lex sursum şi stările fundamentale, iar a doua în cele despre imposibil, lipsa de măsură, omul complet şi balanţa dintre acţiunile vizând stele şi zei, pe de o parte, şi cele cu adresă la oameni şi problemele lor nerezolvate, pe de alta.

    Unitatea e dată şi de alt aspect. Ambele direcţii de cercetare sunt conduse de o înclinaţie estetică. La cea dintâi poate fi depistată o poetică a transcendenţei sau, dacă vreţi, a metafizicii, în care teme abstracte (principii, arhei, polaritate etc.) şi probleme omeneşti (jignire, înălţare, fascinaţie, iluminare etc.) sunt transpuse din plan filosofic sau psihologic într-unul simbolic, figurat şi artistic. În cea de a doua, unele din marile înclinaţii omeneşti (lipsa de măsură, tentaţia completitudinii, efortul minim, iraţionalitatea unor acţiuni etc.), în care efectele pozitive şi cele negative se îmbină în proporţii variabile, în funcţie de mentalităţi, epoci şi oameni, sunt tratate sub sugestia atenuării, diminuării sau eliminării lor, ceea ce vizează liniştea, pacea şi armonia. (Gh. Novac)

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

Aventurile lui Sindbad Marinarul

În toate cele șapte aventuri transpar particularități proprii poeziei. În primul rând, varietatea peisajului situat, de multe ori, la granița dintre real și fantastic. În al doilea rând, prezența visului în structura fiecărei povestiri, căci doar în vis se pot petrece asemenea miracole. Datorită visului și visării, Sindbad pătrunde într-o lume primordială, necunoscută, fabuloasă, extinzând zona cunoașterii cu reprezentări și entități intuitive, create, neîntâlnite în universul cotidian.

+ info
Aventurile lui Matiaş Corvin la Cluj

“Dragii mei, vi-l prezint pe regele Matiaş”, cu aceste cuvinte Ovidiu Pecican ne invită într-o călătorie în timp, împreună cu regele Matiaş, pe vechile străzi ale Clujului. Mergem la hanul lui Mehffi unde regele Matiaş s-a născut, îl însoţim în Piaţa Mare, în Grădina Iepurilor, pe strada Fânului, într-o călătorie în văzduh şi chiar pe sub apele învolburate ale Someşului, pe firul unor întâmplări pline de miez şi de înţelepciune.

+ info
ASTRA şi Universitatea din Cluj în perioada interbelică

Ediţie, studiu introductiv, portrete şi antologie de Mircea Popa

 

+ info
Anatomia lobului temporal

Conţinutul prezentei monografii intenţionează să se adreseze specialiştilor în neuroanatomie şi imagiştilor neuroradiologi. Sunt expuse noţiuni privind sistemul nervos central (generalităţi, filogeneza şi anatomia dezvoltării sistemului nervos central, cu accent pe cea a lobului temporal), anatomia şi integrarea lobului temporal în diferite căi nervoase, ocupând un loc preponderent.

+ info