Poet belgian, Philippe Jones s-a apropiat de proză în pragul senectuţii. Din cele şase volume apărute începând din 1991, Irina Petraş alege pentru antologia de faţă câteva „ficţiuni” exemplare pentru maniera de lucru a prozatorului – să privesti lucrurile simple cu un ochi proaspăt care să le scoata la iveală „greutatea” şi sensurile profunde.
Cartea, cu un pronunţat caracter autobiografic, încearcă să zugrăvească într-o primă antiteză România interbelică şi cea de după al doilea război mondial incluzând anii de translaţie către dictatura comunistă şi apoi infernul construit de aceasta. Este o încercare de cronică de familie. Membrii familiei trec prin diferitele etape ale istoriei, destinul lor fiind adânc marcat şi deviat de hazardul acesteia.
Când răsfoieşti în grabă cartea sau arunci o privire la cuprins, cea dintâi impresie este că ai în faţă o diversitate susceptibilă de incoerenţă şi disonanţă. Eseurile sunt legate însă într-o unitate de două idei: 1) există o asemănare rafinată şi profundă între om şi celelalte vieţuitoare de pe pământ, între natură şi cultură, 2) există o latură de iraţional în ambele sfere de existenţă, în prima sub forma hazardului, în a doua sub aceea a unor trăsături şi tentaţii ce generează un rău sistematic, ca să nu spun natural, în cultură şi civilizaţie.
„Având la bază o diversitate de surse documentare şi o metodologie de cercetare interdisciplinară, atât din domeniul istoriei, cât şi al ştiinţelor politice şi sociologiei, lucrarea de faţă abordează un subiect despre care istoricii au scris mai puţin, dar care e prezent în istoria României postcomuniste, în discursurile politicienilor, în atenţia mass-mediei, dar şi a omului simplu, cetăţean cu drept de vot sau nu. Este vorba despre o analiză asupra alegerilor prezidenţiale care au avut loc în România după înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu.”
