Configuraţii are, între scrierile Ioanei Em. Petrescu, cea mai vizibilă miză teoretică, exprimată cum este, „programatic”, explicit, din deschidere: după un prim capitol, intitulat ca o declaraţie de principii (Poezia ca formă de cunoaştere), capitolul al doilea se ocupă de Nivele configurative în construirea imaginii şi conține o reflecţie teoretică asupra subiectului, pe care capitolele următoare o vor relua și o vor ilustra. Punctul de plecare al acestei reflecţii este dublu: unul, de ordinul poeticii istorice („suntem în fond contemporani cu «momentul originar» în care se nasc – prin licenţele poetice de azi – locurile comune din limba română a veacului al XXI-lea”), al doilea, de teorie a poeticului („tocmai impunînd din interior realităţii tipare geometrizante independente de propria-i structură (deci de tiparele pe care le doreşte, nu cele care îi sunt date, nu cele pe care le trăieşte în ritmurile sale biologice individuale), omul, care nu încetează să fie natură, încetează totuşi să fie numai natură, pentru că el are libertatea de a se juca de-a natura, creînd asemenea ei…”).
