Bucovina Istorică – parte a statului medieval Moldova, anexată în 1774 de către Imperiul Habsburgic – a fost colonizată de către autorităţile austriece cu numeroase grupuri etnice şi confesionale în urma unei politici pragmatice în plan demografic, politic, economic, social şi confesional. Parte a Europei Centrale, drept urmare a unor reforme profunde iniţiate de către împăratul Josif al II-lea, Bucovina Istorică a fost conectată la spiritualitatea central-europeană, limba germană – o veritabilă lingua franca – asumându‑şi rolul de veritabil modelator cultural într‑un spaţiu plasat geografic şi spiritual la intersecţia Orientului cu Occidentul. Potrivit Iuliei‑Elena Zup, „Bucovina reprezintă un spaţiu al suprapunerii culturilor, unde are loc negocierea între culturi, unde se întâlnesc forțe asimetrice, disonanţa şi ceea ce nu este sau nu poate fi rostit”. Pe de altă parte, limba germană reprezenta (aşa cum menţiona guvernatorul Bucovinei Van Goetz în 1896) „un mediu perfect neutru de comunicare”. Limba germană a avut un statut aparte, ea reprezentând „însăşi condiţia existenţei ducatului”.
Comunităţile secuilor (maghiarilor) au fost printre primele care au fost înfiinţate în Bucovina, ca urmare a iniţiativelor autorităţilor Habsburgice orientate în direcţia colonizării. Maghiarii bucovineni au reprezentat comunităţi conservatoare, rurale, ataşate tradițiilor şi obiceiurilor derivate din ethos-ul identitar. Relaţiile lor cu Ungaria au fost destul de discrete, cu toate că au existat unele niţiative, manifestate în anumite momente, în sensul repatrierii lor în patria-mamă. Uneori, se pare că guvernele de la Budapesta n-au fost foarte bine informate despre originea, istoria şi componenţa etnică a maghiarior bucovineni, etichetându‑i pe aceştia eronat, drept „ceangăi”. (din „Introducere”)
